vineri, 4 iulie 2008

(A)lice_in_ta_ra minciunilor

nota: Cineva se joaca cu vietile noastre , cineva leaga si dezleaga intimplarile in care sintem atrasi cu sau fara voie, impingindu-ne in fundaturi sau oferindu-ne brusc o libertate cu care nu stim ce sa facem. Cineva se ride de noi, propunindu-ne idealuri care se transforma irevocabil in propriul lor simulacru, fara a inceta totusi sa ne urmareasca si sa ne otraveasca existenta. Cineva se uita la noi necrutator, inregistrind fiecare miscare a noastra cu o privire de gheata ce nu lasa nici o speranta. Si tocmai acest chip, redat de aceasta privire, e chipul de ieri, de azi si dintotdeauna, in care sintem somati sa ne recunoastem, suntem NOI.


Pe o bucata de play, o gura din raiul verde din nordul unei mari capitale, centru cultural al unei tari bogate si frumoase, pastea linistita o oaie. Putin mai sus, la vreo 2 centrimetri jumatate mai pastea o oaie. Si pe ea o chema Doli ca si pe prima. Langa Doli, oricare din ele, se mai afla o oaie. Bineinteles tot la distanta regulamentara.
E 11.30am, o zi placuta de vara, primavara sau toamna sau poate iarna, cert e ca este o zi placuta de pascut. Doli rumega plictisita 3 fire dintr-o buruiana amaruie, cu o consistenta gumoasa, fibroasa, nedefinita... Iarba nu mai are acelasi gust ca acum doi ani, si parca si ieri era mai buna... Cu toate ca placerea pranzului in aer liber s-a risipit o data cu incalzirea globala si cu dramatica scadere a calitatii ierbii, Doli descoperise treptat placerea meditatiei, outdoors. Iarba aproape necomestibila, oferea prilejul unor largi pauze meditativ-mesticative intre doua guri de otava cu buruieni.E timpul sa inghita. Asta e partea cea mai dificila, necesita concentrare. Doli se intrerupse din meditatie, renunta la calculele logaritmice incepute si incerca sa retina macar primele 25 de zecimale din calcului numarului PI inceput mai devreme. "E treaba serioasa, am sa inghit". 3.....1....2...5! Gata! Intotdeauna numaratoare inversa a facut-o sa se mobilizeze, sa treaca peste acest moment dificil. ... Doli isi arcui gratios gatul, si se apleca spre smocul apetisant de iarba frageda, verde, complet inodor. Apuca cu dintii si ridica ochii. In general momentul acesta l-ar fi depasit cu ochii inchisi. De data asta, impinsa de curiozitate deschise ochii. Deci era adevarat... sosise momentul sa accepte ... manca iarba... de pe jos! Oripilara de imaginea botului adancit in smocul de iarba, dar in acelasi timp simtind ca privind in felul acesta arata penibil cu ochii incrucisati... a ridicat privirea. Acum tot cosmarul se adeverise... ultima reduta cazu... vazu mii de picioare de oi, o padure nesfarsita de picioare identice, care calcau pe micul dejun... O singura intrebare mai ramanea neraspunsa intr-un colt intunecat al creierului sau: unde e toaleta? ...

Atunci aparu Bobo. Din senin. Bobo era o oaie neagra si grasa. Probabil se balona de la buruieni pt ca nimeni nu putea explica de ce e asa de gras pt ca de mancat nu manca asa mult. Era preocupat sa vorbeasca: - buna Doli, ce faci papusa? - de unde stii cum ma cheama? - pai pe toate va cheama Doli. De cand s-a renuntat la transhumanta in favoarea clonarii. - nu vad legatura. Nu esti doar negru si gras, acum ca incep sa te cunosc pari si incoerent si ilogic. - inceteaza cu hartuirea rasiala, sunt ca si tine, doar ca ma spal mai rar, ma balonez de la iarba si mananc cu ochii deschisi ca sa pricep mai multe... - ok, atunci am 2 intrebari: 1. ce legatura au tranhumanta cu clonarea? si 2. unde e toaleta? - pai 1. de cat sa va plimbe cu ciobanii de pe un deal pe altul in functie de anotimp s-au hotarat sa va cloneze pe alea care supravietuiti peste iarna, ca oricum nu va mai muta, de colo-colo, ca mai nou ninge in august si se coc strugurii in februarie. si 2. tocmai ai calcat in ea....

doli se uita cu ochi holbati si isi dadu seama ca de fapt totul in jurul ei este mizerie. privea la frumoasele ei picioruse cum erau acum pline de noroi si afundate pana la jumatate in mocirla de pe deal. in spatele ei se inghesui o alta oaie sa pasca din micul ei dejun..."cata ipocrizie!" se gandi in sinea ei Doli...si isi ridica elegant picioarele pentru a se muta la marginea dealului. De unde era acum, cuprindea cu privirea toata turma de clone asa cum le numise Bobo...oare asa este? oare toti suntem intr-un fel sau altul ceilalti? In sinea ei de blonda, faptul ca a reusit sa-si puna o intrebare atat de profunda si personala o inspaimanta....o facea sa creada din nou ca locul ei nu este aici, printre nesimtitii si ordinarii astia. Si cu cat se cufunda mai tare in gandul acesta ca ea este " altfel" se si vedea pe un camp cu flori, in plina vara, mirosul de iarba coapta ii inunda narile iar papilele-ii erau excitate la maxim...in fata ei, pajiste imensa...sus, cer senin si ea sub el, mangaiata de razele soarelui... Zambeste Doli...tot timpul a fost ea o rasfatata...si incepu sa se plimbe, vreme de 1 ora merse in linie dreapta ...pana cand vede ceva p cer care ii distrage atentia! Este un avion, se gandi Doli...si zboara jos...Doli se intinde, parca vroia sa-l prinda, insa isi da seama ca nu ajunge, avionul merge prea repede si desi il vroia nu-l putea atinge! Renunta ...si se gandeste ca distanta e de vina.

Muzica in boxe, la maxim, afara soare, zambet pe buzele florilor...ce ii mai trebuia lui Doli? era departe de mocirla si de ipocritul acela de Bobo...se uita in jur, si desi era singura zambeste mai tare ca sa arate ca astazi ea este cea mai fericita. " Azi zambesc, azi iubesc, azi ma distrez,azi ma simt bine, azi simt ca traiesc la maxim, azi nu gandesc, azi reactionez, azi simt mai mult ca oricand, azi respir aer mai curat ca oricand, azi depasesc orice nu am depasit nicicand!" isi spune Doli. Si tocmai cand se gandea cat de norocoasa si fericita este ii veni in minte imaginea lui Bobo...de ce se gandea ea la Bobo? si de ce tocmai acum?...cand ea este atat de libera? se intrista...il si vedea p Bobo cu Doli165 de mana cum se plimbau ieri pe marginea santului, inainte ca urata aia sa plece la stana! I-au ramas in minte cuvintele lui : Astept sa te intorci sa-ti spun ca te iubesc!! ...oare de ce au marcat-o asa de tare? ea nu avea nevoie de nimeni pentru ca ea era fericita...

Bobo se uita cu dezgust la parau. Pestii astia se spala non-stop... si la ce ii ajuta? Ei in aceasi apa se spala in aceasi apa fac pishu, nu e nici un castig. Daca m-as spala eu ca oaie devin alba, civilizata si o sa ma cheme doli. Daca am noroc o sa am si un numar la sfarsit, doli322, asa raman murdar, rebel, imputit, nesimtit... sunt bobo. De ce bobo? pt ca toate aceste atribute, in contextul unui ocean de oi albe ma fac special. E ironic, tocmai eu, total lipsit de profunzime, fara momente de introspectie intr-un colt de pajiste, insensibil si superificial sunt cel mai popular. Doar pt ca nu incerc nimic, nici macar sa ma spal. Vad fara sa observ, fara sa ma intreb de ce la un moment dat clonele doli, fug singure in cautarea identitatii, in cautarea sperantei ca ele sunt mai speciale, macar interior in ciuda aparentelor. Insa cu toate ca eu sunt mult mai involuat, nu dau lapte deloc, am o blana mai aspra, creier mai mic si viata mai scurta, sunt singurul constient da banalitatea rolului de oaie. Am supravietuit transhumantei, am scapat de clonarea repetata si de binefacerile ingineriei genetice si iata-ma, prost si nespalat, total inferior, spectatorul acestor drame repetate de pe pajistea de langa aeroport. Niciodata nu vor inginerii un berbec, el nu prea aduce nici un beneficiu economic. Voi ramane vesnic un prost, si totusi o vedeta, ceva exotic si dorit de atatea oi mult superioare din toate punctele de vedere.

- buna doli69. (Doli69 tresari):
- buna bob.
- te-ai ratacit? pari dezorientata?
- bob, nu ma pot rataci, nu mai e ca pe vremea ta, acum nu ne mai luam unele dupa altele, acum putem sa pastem individual si sa ne intoarcem singure la turma cand trebuie. Ce faceai cu doli165 ieri?
- nu stiu. stii prea bine ca memoria mea tine doar 1 zi, nu am ce face... nu sunt evoluat ca tine
- si atunci cum de stii cum ma cheama?
- toate sunteti doli... dupa oaia primordiala. iar 69.... scrie pe tine cu negru... dar scriind pe spate tu nu ai cum sa vezi niciodata..

cap4...sta sub inspiratia proasta a incercarii de a accepta moartea...de a-i simti gustul..de aceea prob. e mai sarac in continuturi..nu si in simboluri...

-sa stii Bobo ca nu te inteleg ...de ce te crezi tu asa superior noua? de ce prin simplu fapt ca nu t speli si nu te aranjezi crezi ca esti "altfel"? si la urma urmei de ce ai amagit-o pe saraca Doli165 si i-ai zis ca o astepti pentru ca o iubesti? nu ti se pare ca i-ai dat sperante false ..si stii prea bine cat de mu-eu? poi eu nu i-am dat sperante ... fiecare crede ceea ce vrea sa creada ...eu nu am mintit cu nimik..acuma, daca ea vrea sa creada ca eu o iubesc este problema ei...si minciuna este o forma de a evita adevarul si mizeria din jurul nostru..numai ca trebuie sa ii prelungesti efectele atunci cand te trezesti la realitate ..trebuie sa te minti din nou ca nu te-ai mintit prima data...intelegi??lt tine la tine!
eu una nu prea inteleg nimic din filosofia asta a ta....si nici nu ma straduiesc prea tare sa inteleg! tu stii ce faci si oricum...auzi? nu ai vazut-o pe proasta de Doli?
-nu. De ce? ti se pare ca sunt curios de ea?
-....hai ca te-am lasat! esti mai nesimtit decat pari! pa...
- saru'mana! spuse Bobo...si se intoarse cu spatele....din blana lui murdara cadeau pe jos bucati de pamant intarite si vechi de luni..oare astea de pe care deal sunt? se gandea in sine-ai...adevarul este ca miros cam urat! se gandeste Bobo...dar ...inca mai merge costumul asta armani vreo 6 luni! pana in toamna. Da,... proasta asta de ce mi-a fi vorbit asa?...hm, ce treaba am eu cu Doli165?...eu doar ma distrez..ma simt bine cu ele, le fac sa creada ceea ce si-ar dori ele sa auda...pana imi ating scopul si apoi nu mai sunt curios! oricum sunt niste proaste, nu-mi ofera nimic si eu nu pot sa le ofer nici macar atat...auzi la ele, iubire!!?? parca ar stii ele ceva despre sentimentul asta! Si cum se tot gandea el la discutia cu Doli69...se ridica si se hotara sa faca o plimbare de-a lungul dealului...in intuneric, privit de sus, nu era decat o imensa pata de blana in aerul greu si apasator al noptii...vorbele proastei aceleia il pusera pe ganduri...isi aduce aminte de Aliceeea...singura pe care a iubit-o...ea era adevarata, nu imitatiile astea de prost gust de astazi...ea a fost singura care l-a inteles...si imaginea Aliceeiei ii aparu in fata... speriat de intunericul singuratatii din jur se opri...in fata lui..imaginea persista..o simtea tot mai aproape de el..parca ii intindea mana si il chema....Hai Bobo....vino!! ..oare visez? se intreba Bobo...da, in mod sigur visez...Aliceea de mult nu mai paste aici...acum ea paste iarba cerului! simti cum ochii ii se inunda, imaginea din fata lui ii transmitea atata caldura si gingasie...ar fi dat orice pentru macar 5 minute in bratele iubitei lui...se intinde cu privirea indreptata inainte...ochii holbati la maxim vroiau parca sa inchida in ei imaginea Aliceeiei...ii inchise de frica...aerul rece ii intra pe sub blana...si deodata se simti tras de laba...se sforta sa nu deschida ochii..avea o senzatie grozava...cineva il tinea in brate!?? ...

in memoriu C.M

Povestea sens-abilitatii care si-a aruncat verbele in mare

veneam spre casa si pe o banca am zarit din mers 2 pers...un bobo si o doli..m-am gandit, si i-am incadrat in multime prin simplu fapt ca nu le-am vazut fetele...nu stiu daca erau fericiti ca azi este duminica si k pot lenevi in voie sau erau tristi pentru ca nu au cu ce sa-si plateasca chiria...nu le-am vazut ochii absenti, visatori...dar le-am zarit atingerea mainilor...care mi-a adus aminte de alte atingeri de mana ...azi-noapte mi s-a intamplat un lucru bun, dar ciudat...mi-am aruncat cuvintele si am reusit sa le gasesc sensul abia dupa ce nu le-am mai avut...dupa ce am trait sentimentul ca nu mai sunt ale mele...si am dat contur Povestii sens-abilitatii care si-a aruncat verbele in mare...ii o marturisire a unei experiente personale, a unei trairi de dupa 2 ani de absenta din campul asta...si e un sentiment bun asemenea unui copil mic care invata pentru prima data sa se tarasca pentru a ajunge la obiecte...e bun si lipsit de dependenta de persoana catre care este indreptat...e ceea ce simti cand stai intr-o multime de oameni necunoscuti singur si zambesti pentru ca simti k nu esti singur...dar totusi pacatos pentru ca ii e frica de indiferenta celuilat, de respingere, de ignorare...si incearca sa se minta la randu-i ca nu este afectat de starile astea...si am ramas tacuta in spatele celor 2... din fata simteam mai apasatoare tacerea...nu-si mai spuneau nimic...de ce? poate credeau ca nu mai are sens sau pentru ca nu-si gaseau nici ei cuvintele...mana lui prin care venele erau insirate se retrase ...si reactia asta o lua prin surprindere pe doli...degetele ei lungi si subtiri refuzau sa se inchida...isi intoarse capul si locul de langa ea era gol...mi-e dor de tine...se auzira cuvintele ei in spatiu vid...ai amintirile, cauta pozele...liniste imensa, degetele ii ramasera paralizate si golul din mana ei era rece ca noaptea de iarna...stia ce s-a intamplat chiar daca tot a incercat sa se minta...a parasit-o....

Those who don't know, teach

In sfarsit m-am hotarat si eu sa-mi fac blog...si am observat ca am decis acest lucru intr-o zi in care nu sunt happy...o zi trista cu oameni si mai tristi in jurul meu. Acum doua saptamani am terminat facultatea...sunt jurnalista oficial...cel putin asa scrie pe diploma...in realitate stiu ca nu voi profesa niciodata. Ciudat...cand eram in liceu ...si ma gandeam ce o sa fiu cand o sa cresc mare...spuneam ca voi fi jurnalista.. Dar dupa ce am vazut cum sta treaba cu aceasta profesie...m-am razgandit...si sunt numai un fel de absolvent care lucreaza in cu tot alt domeniu decat si-ar fi imaginat vreodata. Dap, sunt manager pentru o firma care comercializeaza branduri cunoscute de vestimentatie in Romania...si e ok...imi place...si pentru moment sunt multumita. La 21 de ani castig de 2 ori mai mult decat castiga maman dupa 34 de ani de munca in invatamant.
Si totusi astazi sunt trista...ma gandesc ca au trecut 3 ani asa repede..ca am fost studenta...ca trebuie sa vorbesc despre asta la timpul trecut. Si mai sunt trista pentru ca mi s-a facut dor de casa..de iesirile nocturne cu naparca (Georgiana) prin parc si pe la terase...de stat la soare la Pacea sau pur si simplu de pierdut timpul fara nici o grija. Sunt trista pentru ca se apropie vacanta si nu stiu unde sa o petrec...pentru ca nu e el langa mine... O prietena mi-a spus aseara ca ar trebui sa fiu happy...si totusi ma simt foarte ciudat...intr-un fel asa mult am asteptat sa termin cu facultatea...incat acum ca s-a terminat imi provoaca un sentiment de neliniste si frica.
In scurt timp e ziua mea...mai imbatranesc un an...o sa am 22...si nu-mi doresc decat sa nu fiu singura in ziua aceea. Astazi sunt trista:(